Elisabeta I a Castiliei- wikipedia

Primii ani:

Elisabeta s-a născut în Madrigal de las Altas Torres, pe 22 aprilie 1451. Fratele ei Alfonso s-a născut trei ani mai târziu. Când tatăl său, Ioan al II-lea, a murit în 1454, mult mai vârstnicul ei frate vitreg, Henric al IV-lea, a devenit rege. De cum a urcat pe tron, şi-a sechestrat fraţii vitregi în Segovia, şi pe mama sa vitregă în Arévalo, în ceea ce era practic un exil.

Henric al IV-lea, al cărui mariaj cu Blanca de Navarra a fost anulat înainte să aibă loc, s-a recăsătorit cu scopul de a avea urmaşi proprii. S-a căsătorit cu Ioana a Portugaliei. Soţia sa a născut-o pe Ioana, numită şi Juana la Beltraneja, prinţesă de Castilia. Pe când Elisabeta avea aproximativ zece ani, a fost chemată împreună cu fratele ei la curte, pentru a putea fi mai bine supravegheaţi de către rege. În cadrul Adunării din Burgos nobilii l-au contestat pe rege; printre alte chestiuni, au cerut ca Alfonso, fratele Elisabetei, să fie numit moştenitor al tronului. Henric a fost de acord, punând condiţia căsătoriei lui Alfonso cu fiica lui, Ioana. La doar câteva zile distanţă s-a răzgândit.

Nobilii, controlându-l pe Alfonso, despre care pretindeau că ar fi adevăratul moştenitor, s-au înfruntat cu armata lui Henric în bătălia de la Olmedo, din 1467. Rezultatul a fost nedecis. Un an mai târziu, Alfonso a murit la doar paisprezece ani, şi Elisabeta a devenit speranţa rebelilor. Ea însă nu le-a acceptat pretenţiile, susţinându-l în schimb pe Henric ca rege, iar acesta, în schimb, a recunoscut-o ca moştenitoare legitimă, prin Tratatul de los Toros de Guisando, în detrimentul Ioanei, a cărei paternitate nu era clară. În 1475, Ioana s-a căsătorit cu unchiul ei, regele Portugaliei, dar căsătoria lor a fost anulată de papă din cauza relaţiei de rudenie. Henric a încercat să o căsătorească pe Elisabeta cu oameni folositori lui, dar ea a refuzat toate propunerile. Ea l-a ales pe Ferdinand, moştenitorul tronului Aragonului. S-au căsătorit în Valladolid, pe 19 octombrie 1469.

Ascensiune:

Când Henric al IV-lea a murit, pe 10 decembrie 1474, Elisabeta a reacţionat rapid. A ordonat să fie încoronată regină a Castiliei la Segovia, doar trei zile mai târziu. În timp ce ea şi Ferdinand începeau să reorganizeze Curtea regală, Alfonso al V-lea al Portugaliei a trecut graniţa, declarând-o pe Juana la Beltraneja moştenitoare legitimă. Astfel a început Războiul Castilian de Succesiune. Ferdinand i-a învins pe invadatori în Bătălia de la Toro, în 1476, şi problema succesiunii a fost rezolvată. Alt obiectiv al lui Ferdinand şi Elisabeta a fost subjugarea oraşelor, cetăţilor şi punctelor strategice care se dovediseră rebele. În 1479 a murit tatăl lui Ferdinand, astfel încât el a devenit conducător al Aragonului. În 1480, cuplul a organizat Curtea de la Toledo, unde, sub supraveghere, cinci consilii regale şi 34 reprezentativi civili au elaborat un cod de legi şi edicte care avea să stea la baza viitoarei Spanii. Se stabilea centralizarea puterii şi se începea revigorarea economiei şi justiţiei din teritoriile controlate. Ca parte al acestui cod, şi cu scopul de a uniformiza religios regatele, Ferdinand şi Elisabeta i-au solicitat Papei Sextus al IV-lea să autorizeze Inchiziţia. În 1483, Tomás de Torquemada a devenit primul Inchizitor General.

Evenimentele din 1492:

1492 a fost un an important pentru Elisabeta : a avut loc cucerirea Granadei, deci finalizarea Reconquistei, încrederea acordată lui Columb a dat roade, şi a luat decizia de a-i expulza pe evrei.

Granada

Regatul Granadei era dominat de dinastia Nasrid. Protejat de bariere naturale şi oraşe fortificate, rezistase cel mai mult procesului de reconquista. Cu toate acestea, în acea perioadă, spre deosebire de conducerea determinată a Regilor Catolici, conducătorii Granadei se împărţiseră în tabere care îşi disputau puterea. Cucerirea Granadei a durat 10 ani, încheindu-se în 1492.
Când spaniolii l-au capturat pe Boabdil (sultanul Granadei) - l-au eliberat în schimbul unei recompense, pentru a se putea întoarce la Granada şi a-şi continua domnia. Monarhii spanioli au recrutat soldaţi din multe ţări europene şi şi-au îmbunătăţit artileria cu cele mai bune tunuri. Au organizat cucerirea sistematică a regatului, teritoriu cu teritoriu. Elisabeta obişnuia să-şi încurajeze supuşii şi soldaţii rugându-se în mijlocul, sau în apropierea, câmpului de luptă, pentru ca voinţa lui Dumnezeu să fie împlinită. În 1485 au asediat Ronda, care a capitulat după lungi bombardamente. În anul următor au capturat Loja, şi din nou Boabdil a fost capturat şi apoi eliberat. Un an mai târziu, odată cu cădere Malagăi, partea vestică a regatului musulman căzuse deja în mâinile spaniolilor. Partea estică a căzut după cucerirea Bazăi în 1489. Asediul Granadei a început în primăvara lui 1491. După ce campamentul spaniol a fost distrus de un foc accidental, a fost reconstruit din piatră, în forma unei cruci şi vopsit în alb, şi redenumit Santa Fe („Sfânta Speranţă”). La sfârşitul anului, Boabdil a capitulat. Pe 2 ianuarie 1492, Elisabeta şi Ferdinand au primit cheile oraşului, şi principala lui moschee a fost transformată în biserică. Tratatul de la Granada, semnat mai târziu în acel an, trebuia să asigure drepturi religioase credincioşilor musulmani - dar nu avea să dureze.

Cristofor Columb

Regina Elisabeta a respins de trei ori planul lui Cristofor Columb de a ajunge în Indii prin vest. Condiţiile puse de acesta (să fie numit amiral; să fie numit guvernator în teritoriile descoperite de el, şi postul să devină ereditar; zece la sută din profituri) au fost acceptate. Expediţia a început pe 3 august şi s-a terminat pe 12 octombrie. Columb s-a întors în anul următor, prezentându-şi descoperirile monarhilor spanioli, aducând aur şi nativi ai insulelor descoperite, şi fiind primit ca un erou. Spania a intrat într-o epocă de aur a explorării şi colonizării. În 1494, prin Tratatul de la Tordesillas, Elisabeta şi Ferdinand au împărţit pământul din afara Europei cu regele Ioan al II-lea al Portugaliei.

Elisabeta a încercat să-i protejeze pe aborigenii americani de abuzurile colonizatorilor. În 1503, a creat Secretariatul de Afaceri Indiene, care avea să devină Consiliul Suprem al Indiilor

Expulzarea evreilor şi musulmanilor

Odată cu întărirea Inchiziţiei Romano-Catolice în Spania, şi cu numirea călugărului dominican Tomás de Torquemada în funcţia de Inchizitor General, regii catolici au instaurat o politică de „curăţire religioasă”. Deşi Elisabeta s-a opus măsurilor drastice luate împotriva evreilor pe considerente economice, Torquemada a reuşit să-l convingă pe Ferdinand. Pe 31 martie 1492, a fost emis Decretul de la Alhambra privind expulzarea evreilor, care aveau la dispoziţie patru luni (31 martie-31 iulie) ca să plece definitiv, cu intedicţia de a-şi lua cu sine bunurile imobile, precum şi aurul şi argintul. În caz contrar, erau condamnaţi la moarte, şi toate bunurile lor erau confiscate. Aproximativ 200.000 de oameni au părăsit atunci Spania. O parte dintre evrei au ales să se convertească, dar aceia au devenit apoi ţinta predilectă a persecuţiilor Inchiziţiei spaniole. Iniţial musulmanilor din Granada li s-a promis libertate religioasă, dar în scurt timp presiunea pentru a se converti la catolicism a crescut, şi până la urmă o politică de expulzare sau convertire a fost instaurată în 1502.

Anii târzii

Elisabeta a primit împreună cu soţul său titlul de Reyes Católicos din partea Papei Alexandru al VI-lea, papă al cărui secularism Elisabeta nu îl aproba. Pe lângă unificarea fizică a Spaniei, Ferdinand şi Elisabeta au încercat să unifice religios regatul, prin intermediul romano-catolicismului. Inchiziţia a fost instituţionalizată ca parte a acestui proces. După o revoltă din 1499, Tratatul de la Granada a fost anulat, şi în 1502 musulmanii au fost obligaţi să se convertească sau să plece din regat. Confesorul Elisabetei, Cisneros, a fost numit arhiepiscop de Toledo. Acesta a jucat un rol important în programul de reabilitare a instituţiilor religioase din Spania, punând bazele viitoarei Contrareforme. În calitate de Cancelar, puterea lui a sporit treptat.

Elisabeta şi Ferdinand creaseră un imperiu, iar în ultimii ani ai domniei lor s-au văzut presionaţi de chestiuni de administrare şi politică; erau preocupaţi de succesiune, astfel încât au încercat să lege coroana spaniolă de alte case regale din Europa. Din punct de vedere politic, asta se poate vedea din încercări de eliminare a influenţei franceze, şi de a uni întreaga Peninsulă Iberică. Până la începutul lui 1497 părea că toate piesele se potriveau : Ioan, principe de Asturias, moştenitorul tronului, s-a căsătorit cu Margareta de Austria, stabilind o legătură cu habsburgii. Fiica cea mare, Infanta Elisabeta, s-a căsătorit cu Manuel I al Portugaliei, iar Infanta Ioana s-a căsătorit cu alt prinţ habsburg, Filip de Burgundia. Cu toate acestea, planurile Elisabetei pentru copiii ei nu au dat roade. Ioan a murit la scurt timp după ce se căsătorise. Elisabeta a murit la naştere, şi fiul ei Miguel (Mihai) a murit la vârsta de doi ani. Titlurile reginei Elisabeta au revenit fiicei sale Ioana cea Nebună, a cărui mariaj cu Filip cel Frumos a fost unul problematic. Elisabeta a murit în 1504 la Medina del Campo, înainte ca Filip şi Ferdinand să devină inamici.

Elisabeta este înmormântată în Granada, în Capilla Real, care a fost construit de nepotul ei, Carol Quintul, alături de soţul ei Ferdinand, fiica sa Ioana şi soţul Ioanei, Filip; precum şi alături de nepotul ei Mihai. Muzeul de lângă Capilla Real îi găzduieşte coroana şi sceptrul.

Influenţă

Elisabeta şi Ferdinand au pus bazele unei coregenţe foarte eficiente, în care cei doi aveau puteri egale. Au folosit un contract prenupţial pentru a stabili toate condiţiile înţelegerii. De-a lungul domniei lor s-au susţinut reciproc, conform devizei Tanto monta, monta tanto, Isabel como Fernando („Au aceeaşi valoare Elisabeta şi Ferdinand”). Pe lângă faptul că l-a sponsorizat pe Cristofor Columb, Elisabeta a fost de asemenea principalul sponsor al lui Gonzalo Fernández de Córdoba, cel mai mare geniu şi inovator militar al epocii. Realizările Regilor Catolici sunt remarcabile - au unit Spania, puterea coroanei a devenit centralizată, Reconquista a fost dusă la bun sfârşit, au pus bazele unui mecanism militar care avea să domine secolul următor, au definitivat un cadru legislativ, au reformat Biserica. Chiar şi fără să beneficieze de descoperirea Americii, Spania ar fi devenit o putere în Europa. Dar descoperirea lui Columb i-a permis Spaniei să devină prima putere mondială din epoca modernă.